elicanul” este o poveste despre iertare. Sau despre oameni care nu știu ce este iubirea și cât de simplu o poți avea.
Este omenesc, etic și moral să îți idolatrizei mama. Dar dacă acesta nu vrea, sau nu poate să trăiască și să ofere la rândul său aceleași sentimente față de propriii copii? Din cauza lipsei iubirii, relațiile dintre Mamă și Copii se intensifică, ajungându-se la o implozie sufletească în căutarea iubirii, a descoperirii de sine, șlefuirea unor personalități ori explorarea identității de gen.
Textul lui Strindberg descoase destine personale și colective. Este povestea unei mame care își neglijează copiii și își părăsește soțul pentru a-și trăi iubirea cu Axel, ginerele ei. Aceste personaje trăiesc iluzia unei familii normale. Odată cu moartea tatălui, puterea acestei iluzii dispare, dezvăluind modul în care cei doi copii au fost crescuți. O realitate cruntă, urmare a egoismului și egocentrismului mamei.
Într-un univers în care iluzia subjugă, cenzurează și ucide tot ceea ce este mai pur și frumos la un OM, copiii se „trezesc” din iluzia unei realități prefabricate și își asumă condiția. Iertându-se și iertând.